Publicat de: boldfrank | Octombrie 2, 2008

Cum am ajuns in criza actuala globala a sectorului financiar si ce va urma?

Traim vremuri istorice, din punct de vedere negativ, sectorul financiar la nivel global este intr-o criza profunda, si cine se amageste ca aceasta criza a sectorului financiar nu se va repercuta major asupra intregii economii este in opinia mea ori naiv ori vrea sa minimizeze din motive politice importanta contextului actual.

Dupa cum spune Warren Buffett, „Cand pietele creditelor sunt inghetate, iar bancile refuza sa se imprumute reciproc, cand 8% din depozitele constituite la bancile americane au trebuit sa fie mutate in ultimele doua saptamani catre institutii nefalimentare, acesta este un Pearl Harbor economic” . Omul isi traieste acum momentul – ceea ce a asteptat de 10 ani de zile se intimpla: o perioada de tulburari suficient de mari ale pietelor in care sa isi poata folosi rezervele de cash pentru a negocia tranzactii in conditii extrem de convenabile financiar pentru compania sa, Berkshire.

Se cuvine in opinia mea sa ne dam doi pasi in spate, cum spunea dom’ Nicula, profu’ meu de mate din liceu, si sa analizam problema mai in detaliu. De la ce a inceput totul? De la practica foarte crontroversata a imprumuturilor „sub-prime” practicata la scala larga in SUA, care s-a extins prin contagiune devenind o criza globala a lichiditatilor, imprumuturilor si creditarii, ducind la o reducere drastica a increderii si disponibilitatii creditelor in toata lumea. Deja anul trecut zeci de mii de imprumutati pe credite sub-prime ajunserera in default si mai multi finatatori pe segmentul sub-prime dadusera faliment. Bulgarele de zapada a continuat si anul asta, si avem un bilant cel putin inspaimintator, dupa cum l-a sintetizat Dan Popa:

Banci absorbite
Merrill Lynch, Countrywide Financial, Bear Stearns, Wachovia (SUA) ; HBOS, Alliance & Leicester (Anglia) ; Dresdner Bank (Germania)…
Banci falimentate
Lehman Brothers (activele au fost preluate de Barclays, Nomura, Bain Capital si Hellman & Friedman), Washington Mutual (preluata de JP Morgan), IndyMac (SUA)…
Institutii nationalizate
AIG (asigurator SUA) ; Northern Rock, Bradford & Bingley (Anglia) ; Fortis (nationalizare partiala – Belgia si Tarile de Jos)…
Schimbari majore in actionariat
Morgan Stanley, Goldman Sachs (SUA) ; Postbank (Germania)…

Ce s-a intimplat exact in piata americana cu imprumuturile sub-prime? In linie cu creativitatea specifica a operatorilor financiari US (despre care voi comenta mai in detaliu mai jos), diferite instrumente financiare si scheme au fost inventate in decursul timpului, incluzind asa numitele imprumuturi „sub prime” si mecanismul de securitizare.

Mecanismul de imprumuturi sub prime, de asemenea numit si titluri de rang B, sau imprumuturi de a doua sansa, defineste practica de a acorda credite pentru imprumutati care nu se califica pentru cele mai bune rate de dobinda, datorita istoricului sau profilului lor de credit (intirzieri la plata, default-uri, angajare discontinua, salariu insuficient etc.). Aceste credite sub-prime sunt riscante atit pentru imprumutati cit si pentru finantatori datorita combinatiei de rate mari ale dobinzii, istoric nesatisfacator de credit si situatii financiare adverse asociate de regula cu acesti imprumutatori sub prime. Bineinteles un imprumut sub prime este oferit la o rata a dobinzii mai mare decit titlurile de rang A, datorita riscului mai ridicat.
Conceptul de credite sub prime cuprinde o varietate de instrumente de credit, incluzind credite ipotecare sub-prime, credite auto sub-prime, carduri de credit sub-prime, si altele. Totusi, cea mai raspindita forma este cea reprezentata de creditele ipotecare sub-prime. Termenul „sub-prime” se foloseste la statutul de credit al imprumutatului (mai slab decit ideal), nu la rata de dobinda. Creditele sub-prime au fost intotdeauna controversate, si se vede acum treaba ca toti acesti critici ai lor aveau dreptate. Argumentele impotriva acestor credite erau axate pe ideea ca finatatorii axati pe nisa sub-prime se angajau in practici de imprumut de tip predator, cum ar fi acordarea de imprumuturi in mod deliverat unor imprumutati care nu isi vor putea niciodata indeplini obligatiile, ceea ce conduce automat la default, reposesia garantiei si executare. Sustinatorii creditelor sub-prime sustin ca aceasta practica permite acordarea de credite pentru oamenii care nu ar avea altfel access la piata de credit.
Ce au facut imprumutatorii sub-prime cu riscurile crescute pe care si le-au asumat? Le-au pasat frumos mai departe folosind mecanismul securitizarii, instrumentat de bancile de investitii, mecanism care a cauzat efectul de contagiune, care este sintetizat in figura de mai jos.

schema-securitizare

Securitizarea este „impachetarea” unui grup desemnat de imprumuturi sau mai exact de creante din imprumuturi cuplata cu un anumit nivel de „credit enhancement” (imbunatatire, cosmetizare a creditului) si redistribuirea acestor pachete catre investitori. Printre schemele de tip „credit enhancement” mentionam impartirea titlurilor rezultate ale securitizarii in transe pe trei ranguri diferite de rambursare si dobinzi in caz de default al pachetului de obligatiuni (prima transa cu risc mediu avind dobinda cea mai mica si cea de-a treia dobinda cea mai mare, de multe ori pastrata in off-shore vehicles chiar de bancile de investitii) si cumpararea de asigurari de bonduri pentru aceste titluri, permitind atribuirea de rating-uri intre AAA si BBB.
Investitorii cumpara aceste active reimpachetate in forma de titluri sau imprumuturi care sunt garantate (securizate) de grupul de credite ipotecare care sta la baza lor si fluxul asociat de venituri din rambursarea lor. Securitizarea transforma astfel active ilichide in active lichide. Securitizarea si transferul riscului de credit joaca un rol esential in a permite Bancilor sa isi reduca suma necesara de capital din punct de vedere al cerintelor regulatorii (cerintele de capital minim). Prin impachetarea laolalta a imprumuturilor sub-prime, bancile americane au fost capabile sa paseze riscul mai departe. Misterul din spatele dezordinii create cu ipotecile sub-prime a fost: unde s-a dus tot acest risc? Pai, vedem din pacate cu totii care este raspunsul: in multe coltisoare si crapaturi din pietele financiare de pretutindeni in lume. Asta merge mult dincolo de fondurile de hedging ale diverselor institutii financiare, in unele cazuri diverse institutii contractind imprumuturi pentru a plasa banii in titlurile securitizate care ascundeau ca intr-o poleiala un mar putred, care urmau sa fie rambursate din platile primite.

Ceea ce este interesant despre criza cauzata de subprime este atit timing-ul ei de bomba cu explozie intirziata cit si predictibilitatea acesteia. In nici un caz actuala criza nu a fost un eveniment de tip „black swan„, adica un eveniment greu sau imposibil de prevazut dincolo de asteptarile oricarui orizont normal de asteptari. Cu mai bine de trei ani inainte, era evident faptul ca originatorii de credite ipotecare subprime acordau imprumuturi foarte indoielnice, introducind produse foarte riscante fara sa perceapa un pricing corespunzator pentru acel risc ridicat. Problemele cu sub prime au inceput pe piata ipotecara americana in 2006, au devenit o problema financiara globala in Iulie 2007 si acum in 2008 avem de a face cu situatia descrisa de Buffett in citatul mentionat mai sus, o criza financiara globala de o amploare fara precedent in realitatea moderna, comparata de unii cu situatia marii crize americane 1922-1933. Cresterea procentului de dobinda a crescut ratele lunare de plata in cadrul tot mai popularelor credite ipotecare flexibile iar valorile proprietatilor ipotecate au suferit declinuri substantiale ca urmare a spargerii bubble-ului imobiliar din US, punindu-i pe imprumutati in situatia de a nu isi mai putea indeplini obligatiile. In mod normal un astfel de eveniment ar fi trebuit sa fie mai mult sau mai putin limitat la nivelul US. Nu a fost insa cazul datorita inventivitatii extraordinare a institutiilor financiare americane care au transferat problemele structurale ale economiei lor asupra intregii lumi. Totul cu „complicitatea” autoritatilor de reglementare a pietelor din SUA (SEC, Fed), care au ramas in urma inovatiilor financiare, lasind o mare parte din acestea nereglementate si in afara controlului lor, sub justificarea asa numitului capitalism al pietelor libere.

Sa ma explic. De la sfirsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, in 1945, si din ce in ce mai mult de la colapsul blocului Sovietic in 1989, economia americana a devenit unicul stilp al intregului sistem financiar si bancar international (indiferent ce ar vrea sa se amageasca sau sa prezinte sustinatorii EURO si ai Bancii Centrale Europene). Dupa 15 August 1971 cind s-a anulat convertibilitatea dolarului american in aur (sau orice alta contrapartida fizica, si prin urmare limitata), sumele de dolari US in circulatie la nivel mondial au crescut in mod exponential. SUA s-au angajat sa aiba intotdeauna o balanta a comertului exterior negativa pentru a putea furniza lumii dolari US convertibili, si acest lucru a insemnat valori substantiale de datorie externa a Statelor Unite. Dezvoltarea noilor centre de productie industriala, dezvoltare tehnologica si furnizare de servicii peste tot in lume, combinata cu scaderea pregatirii resurselor umane (si prin urmare a competitivitatii si productivitatii) in SUA, au dus si ele la majorarea datoriilor SUA (publice si private). Multumita insa creativitatii operatorilor financiari, avind de partea lor mai mult sau mai putin complicitatea intregului lant bancar si financiar (banci centrale, agentii de rating, media financiara, politicieni, economisti etc.) aceasta datorie a devenit gradual principalul „produs” de export si avantaj „competitiv” al US in fata lumii – si anume capabilitatea de a inventa mereu noi scheme pentru a stringe finantari. Pentru a sustine aceasta afirmatie, evolutia ratei serviciului datoriei (debt service) pentru menajul mediu din SUA este foarte relevanta, dupa cum se poate vedea in figura de mai jos:

US Household Debt Ratio

O data cu sosirea la putere a lui G.W. Bush si aplicarea ideologiei sale politice construite de partenerii sai „de afaceri” din Washington, „productia” de datorii a crescut si mai mult, sub auspiciile active ale lui Alan Greenspan, guru-ul presedinte al Fed-ului din acea vreme: datorii publice, datorii imobiliare/ipotecare, datorii pentru credite auto, carduri de credit, tot tacimul, in toate domeniile datoriile au crescut ca fiind bunul produs in cea mai mare cantitate de asa numita economie dominanta a SUA. In acest timp, tot restul lumii au continuat sa creada si sa cumpere acest bun-datorie „made in USA”, elitele din Europa de Vest fiind indeosebi foarte fascinate de incredibila creativitatea a Wall Steet-ului si a invatacelului sau, City-ul londonez. Istoria a for periodic perturbata de anumite crize rezultind tocmai din aceasta inovatie financiara fara limite, iar cazuri cum ar fi Enron sau Long Term Management Fund au facut prima pagina cu stiri privind efectele uriase negative asupra pietelor si indivizilor. Cu toate astea aceste cazuri au fost considerate izolate si nu au ridicat niciodata un semn de intrebare asupra sistemului financiar al SUA ca intreg.

Cu toate astea, pentru multi ani la rind, oricine era pregatit sa ignore rapoartele triumfaliste si comunicatele de presa si sa calatoreasca de-a lungul si de-a latul US pentru a vedea „real life” putea sa observe ca, in mod contrar altor locuri de pe planeta, tara era intr-un proces general de saracire: elemente de infrastructura abandonate si nationalizate de stat, educatie in cadere, cresterea ponderii imigratiei slab pregatite, cresterea dependentei de energie din import, intirzieri tehnologice uriase (ati incercat reteaua de telefonie mobile in SUA, in comparatie cu Europa de Vest, Japonia sau Coreea de Sud? Sau ce spuneti despre marcile americane de masini?). In ciuda ultra-proclamatului spirit de colaborare – „pulling onself toghether”, Statele Unite nu au reusit nici pina acum sa remedieze efectele uraganului Katrina in zona New Orelans, dupa mai bine de 3 ani. Aceste constatari ridica in mod inevitabil o intrebare fundamentala: cine va plati, si cum, din ce surse, aceasta datorie colosala in crestere continua – vezi figura urmatoare pentru a ilustra magnitudinea cresterii datoriei US:

graph-debt-outstanding-us

Cu toate astea, pina la September-11, pina la invazia catastrofica in Irak, pina la uragranul Katrina si distrugerea New Orleans-ului, oricine parea in continuare dispusa sa creada cifrele publicate de insusi sistemul care isi vindea produsul-datorie, si care bineinteles garantau ca totul este bine si debitorul mediu este solvent. Insa pe masura ce evenimentele se adunau, incepind cu 2006, reality-check-ul s-a autoinvitat in sistemul financiar si bancar al SUA. Pe masura ce un bubble venea dupa altul (Internet, piata imobiliara, subprime), incercarile de a majora „productia” de datorii au continuat, cu speranta ca fie economia reala va recupara decalajul fata de nivelul de datorii produs, fie restul lumii va continua sa cumpera sine die datorii US refinantate cu alte datorii US (mereu mai sofisticate, cum ar fi Collateralised Debt Obligations, mecanismul de securizare a creditelor ipotecare subprime, inventate pentru „partajarea” riscurilor si sfirsind prin a infecta intregul sistem financiar global). Desi era mai mult decit evident, abia acum in 2008, cu 2 ani mai tirziu decit ar fi fost cazul, finantatorii din intreaga lume au realizat ca debitorul ultim al acestei uriase uzine de fabricat datorii (US), adica consumatorul mediu din SUA, este fie insolvent deja sau pe cale sa devina, in contextul unei recesiuni severe a US. Iar acum Bush face apeluri patetice pentru planuri de salvare din situatia de criza pe care insusi a creat-o.

Socul realitatii in 2008 este dramatic: marile banci internationale trebuie sa accepte ceea ce un an de zile au tot negat sub diverse scuze (« rebound in US economy », « the fall in housing prices would not last », « employment would stand firm » , « corporate investment would respond »): o mare pondere (inca inquantificabila) din toate datoriile US generate din credite subprime nu vor fi recuperate niciodata. Pina la riscul de solvabilitate, marile banci internationale s-au vazut insa puse in fata unor riscuri de lichiditate (despre aceste riscuri a povestit foarte elocvent Dan Popa), si luind in considerare maturitatile curente de plata si datoriile de neevitate, au inceput sa stringa lichiditati reale, nu cvasi-lichiditati (cum erau multe din produsele financiare derivate de inovativul Wall Street) si sa renunte la operatii financiare cu probabilitatea mare de a se converti in pierderi. In acest domeniu, au pus stop clar imprumuturilor reciproce de fonduri, suspectindu-se una pe cealalta de riscul de a deveni mai expus si a deveni falit.
Acesta este motivul pentru care Banca Centrala Europeana inunda realmente bancile cu lichiditati. Guvernele europene au sarit sa salveze bancile din tarile respective (a se vedea exemplele Fortis, Hypo Real Estate). Jean-Claude Trichet probabil isi aduce aminte de colapsul Crédit Lyonnais. Criza determinata de sub-prime este doar un declansator. In fond, modelul de business al unei banci comerciale se bazeaza pe ipoteza clara ca nu toti creditorii isi vor retrage banii din conturi si depozite la acelasi moment. Orice banca, oricit de mare, in conditiile unei situatii mai strimtorate de lichiditati si a unor zvonuri bine raspindite poate fi pusa jos. Preturile actiunilor scad, oferind oportunitati unice de achizitii pentru cei care mai au inca sume mari de cash disponibil – se fac jocuri mari, urmeaza concentrari de jucatori pe diverse piete.

Ce ne asteapta pe noi? Vremuri grele. Creditarea fiind mult mai restrictiva, in mod sigur va frina cresterea economica, daca nu va duce chiar la o situatie de recesiune. Se cere cumpatare. Stingeti cureaua ca vor veni vremuri si mai restrictive. Vroiati sa schimbati masina, nu o mai faceti, cea veche e foarte buna. Daca vroiati sa cumparati ceva imobiliare, mai aminati momentul, e posibil ca la anul preturile sa fie ajustate la niveluri mai acceptabile. Vroiati sa luati un credit, mai ginditi-va daca nu arde, e posibil ca intr-un an de zile dobinzile sa fie mai asezate. Aveti bani? In ultima instanta daca sunteti paranoici, spargeti-i in calupuri de 20.000 EUR (suma garantata de stat) si puneti-i la multe banci. Si ginditi-va la varianta de a cumpara actiuni ieftin, precum Warren Buffett – asta in cazul in care banii nu sunt imprumutati si puteti sa va lipsiti de ei pe o perioada nedeterminata. Minimizati cheltuielile pe cit posibil, stringeti bani albi pentru zile negre. Epoca entuziasmului financiar al anilor 2003-2006 este trecuta, si este posibil sa nu se mai intoarca vreodata. Increderea se pierde intr-un minut si se reconstruieste intr-o viata. Si ca sa incheiem pe un ton mai optimist, va propun o varianta amuzanta (in stilul haz de necaz) dar si didactica a povestii sub-prime:

subprime-presentation

Anunțuri

Responses

  1. Hai ca incepi sa scrii din ce in ce mai bine 😛

  2. multumesc frumos de apreciere; imi pare rau ca nu reusesc sa imi respect dezideratul de a scrie zilnic…

  3. Geniala prezentarea despe criza sub-prime, face mult mai clara tuturor sursa relelor si mai usor de inteles impactul pentru fiecare din noi.

  4. Multumesc Alex, am stat citeva zile sa imi ordonez ideile si sa ma documentez.

  5. Un articol interesant pe acelasi subiect, intrind mai adinc in detalii tehnice, puteti gasi aici.

  6. […] de fonduri si investitii a oracolului din Omaha, Warren Buffet, despre care am scris recent aici. 13. Imperial Oil – una din cele mai mari companii din Canada si una din cele mai vechi si […]

  7. […] Criza asta n-a iertat nici o naţie, de ruşi la americani, de la indieni la islandezi. Criza probabil promovează volori solide, hehe, diversitate, cum fac muuuulte companii multinaţionale. Altceva însă mă pornise în scrierea articolului, şi anume, ce pana mea i-a făcut pe oamenii ăştia să ajungă acolo unde sunt? Clar că pe unii i-a făcut moştenirea, fiind a x-a generaţie care a dus mai departe averea moştenită, dar alţii au făcut-o de la zeeero. Sau aproape zero. Când te gândeşti la câteva miliarde de dolari, clar că vreo două-trei sute de mii, cam se apropie destul de tare de zero. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: